Giovanni Sartori este profesor de filozofie, editor de revistă, profesor de ştiinţe politice la universităţi prestigioase din Statele Unite şi autor al acestui manifest împotriva culturii vizuale, Homo Videns.
În trei capitole elaborat construite, Sartori dărâmă mitul televiziunii, trăgând un semnal de alarmă care ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi. Se prezintă primatul imaginii asupra logosului. “Televiziunea produce imagini şi anulează concepte.” Astfel, homo sapiens este înlocuit de homo videns. Există cuvinte care pot fi asimilate unei imagini, dar multe dintre ele nu pot fi proiectate vizual (exemplu: libertate, fericire, egalitate etc) şi televiziunea anulează în noi tocmai acea capacitate de a produce concepte, de a le înţelege: “imaginea unui deţinut care părăseşte închisoarea nu explică libertatea, vederea unui sărac nu explică sărăcia, iar imaginea unui bolnav nu explică boala.” Treptat, se inserează conceptul de postgândire, reprezentat de Internet şi cyberspaţiu care ne pun să alegem, “deşi prea multe opţiuni ne fac să plesnim de opţiuni”.
“Ceea ce se vede pare «real» şi, implicit, pare adevărat”. Se explică rolul televiziunii în formarea opiniei care este, în fapt, prestabilită. Sondajele de opinie nu arată cu adevărat ce gândesc oamenii, pentru că aceştia fie nu ştiu mai nimic despre subiect, fie îşi pot schimba părerea în decurs de câteva zile, fie le inventează sau, potrivit lui Sartori, ele sunt “o reflectare, un răspuns ricoşat din media”. Sondajele reprezintă “expresia puterii mass-media asupra poporului” pentru că ele întreabă doar ce crede subiectul despre o chestiune, neglijând faptul că respectivul e posibil să nu cunoască defel problema propusă. Astfel, noţiunea de stat suveran nu este decât o glumă.
De ce omul este mai atras de o “ştire” despre un omor sau care înfăţişează natura umană în mizerie decât de politică? Pentru că avem cu toţii vocaţie de actori, ne place să ne dăm în spectacol şi ne place să ni se reamintească că sunt oameni mult mai nenorociţi ca noi. Asta ne face să ne simţim bine. Sartori avertizează: părinţii trebuie să conştientizeze pericolul în care se află copiii lor, care privesc la televizor chiar mai mult de cinci ore pe zi. Toate acestea duc la imbecilitate, ignoranţă împinsă la extrem şi lipsa coloanei vertebrale. Video-copilul nu va creşte niciodată. Novitivismul (cuvânt inventat de Sartori) sau goana după tot ce e nou caracterizează cel mai bine o societate bazată pe o “spoială” de cultură şi în care până şi noţiunea de libertate se atrofiază treptat: “Leibniz a trebuit să definească libertatea umană ca spontaneitas intelligentis, spontaneitatea celui inteligent… Fără această precizare, ceea ce e spontan la om nu se diferenţiază de ceea ce e spontan la animal, iar noţiunea de libertate nu mai are sens”.
Sartori este vehement. În Apendice răspunde posibilelor obiecţii, dar subliniind încă o dată ignoranţa, incapacitatea de a se concentra, regresia continuă în care ne complacem. “Vederea nu înseamnă cunoaştere”, televiziunea se clădeşte doar pe audienţă şi dezinformare.
